Sandra Izbaşa, Steliana Nistor, Gabriela Drăgoi, Anamaria Tămârjan şi Cerasela Pătraşcu. Aceste nume s-au nascut de nicaieri si au devenit campioane, la europenele de gimnastica din Franta. Primite cu flori la aeroport, ca niste regine, micutele antrenate de Nicolae Forminte (aflat la randu-i la primul succes de anvergura), duc mai departe visul unei nopti de vara, Montreal 1976, cand pentru prima data in istoria gimnasticii s-a acordat o nota de 10. Atunci, tineam pumnii Nadiei Comaneci. In august, la Olimpiada de la Beijing o sa exclamam, probabil, din fata televizoarelor: „Hai, Sandra! Bravo, Steliana! Foarte bine, Gabriela! Senzational, Cerasela! sau Extraordinar, Anamaria!” Pentru ca o nota de 10 nu ramane asa de capul ei, agatata de un carton in juriu. Ea revine de fiecare data, de cate ori e chemata. Iar fetele acestea, carora le canta imnul de mai multe ori decat fotbalistilor, merita tot respectul nostru. Al fanilor ce nu se vad, dar care cu siguranta exista.
Priviri din peluza 