Category Archives: tragedii

Dor de Diana

Pe 6 septembrie 1997 ma aflam la Londra alaturi de ex-cumnatul meu Stewart. Plecasem cu o seara inainte din Paddock Wood, un orasel aflat la 60 de kliometri de metropola britanica, si ne stabilisem cartierul general pentru o noapte, la fel ca zeci de mii de oameni veniti din toate colturile Insulei, langa Hyde Park. Am dormit pe jos si spre dimineata frigul ne cuprinsese un pic, pentru ca m-am trezit tremurand. La ora 10.30.prin fata noastra a trecut carul funerar cu sicriul care o conducea pe ultimul drum pe Printesa Diana. Senzatia de frig m-a cuprins din nou, si fara sa vreau am inceput sa plang. M-am uitat in jur si alti oameni aveau lacrimi pe fata. Dintr-o data s-au auzit aplauze ca pe stadion, pe care la vremea aceea nu le-am inteles. Nu era niciun meci, nu urma vreun corner sau penalty. Toti insa aplaudau. Eu n-am indraznit, pentru ca nu vedeam rostul. Mi-era ciuda ca nu voi mai apuca sa o mai vad vreodata la stiri pe Printesa. Se dusese mai repede pentru ca Cerul o chemase la fel ca pe iubitul ei egiptean Dody Al Fayed, fiul patronului de la Harrods …Anul acesta, pe 31 august se implinesc 11 ani de la tragica disparitie si nici acum nu-mi vine sa aplaud, chiar daca intre timp am mai vazut multe meciuri…RIP Diana

Anunțuri

A murit Nero!

Cea mai trista veste a unei zile plictisitoare de luni nu putea veni decat de la Dinamo. A murit Nero, ciobanescul german al lui Cornel Dinu, cainele pentru care daduse alarma la ziare si televiziuni atunci cand l-a pierdut, oferind o recompensa grasa. Nu simpatizez cu Dinamo, dar stiu cum e sa te desparti pentru totdeauna de un animal drag. Credeti-ma, nu e tocmai usor!

 RIP – Nero!