Liga alba-neagra

Am pierdut timpul ca fraierul, tot incercand sa trezesc microbul din mine la meciul CFR Cluj – Rapid (1-0). Inca traiesc din Champions League, Cupa UEFA, vine si Euro pe curand. Ce sa-mi pese cine ia titlul, cand totul e o licitatie pe primele adversarelor si in rest nimic? Un fel de alba-neagra, pe care n-o vedem, dar exista. Castiga de fiecare data cine trebuie, fie ca e vorba de CFR sau de Steaua. Acum a fost randul echipei lui Paszkany. Cand l-am auzit pe Andone dupa meci ca echipa lui e impartita pe doua fronturi, campionat si Cupa Romaniei, era sa-mi vina rau. Pai Liverpool si Arsenal au jucat 3 meciuri in 6 zile la un nivel pe care noi n-o sa-l atingem prea curand. Daca Rapid si CFR se intalneau de 3 ori intr-o saptamana, nu schimbau scorul. Poate doar jucatorii, ca astia ai nostri sunt mai sensibili. Se enerveaza repede, le sare meniscul sau ametesc cand scot cate un extras de cont de pe card si gata, li se inmoaie gleznele. Miza e pe multe zerouri domnilor, in teren si pe la mese. Vorba lui Cornel Dinu, suntem condamnati sa ne pedepsim pe noi, inainte sa-i pedepsim pe ceilalti, ca un pahar cu apa care ti se aseaza in fata ca sa-l dai pe gat, chiar daca nu ti-e sete. Si dupa ce l-ai baut, cineva te anunta ca tocmai fusese umplut dintr-o cada in care o echipa intreaga se spalase, pe rand, printre degetele de la picioare. Asta fotbal adevarat. Fotbalul ma-sii de baie!

Anunțuri

4 responses to “Liga alba-neagra

  1. Cand scapi din „melancolia blegoasa” a primaverii, incepi sa-ti dai seama despre ce „futbol” avem :))
    Ce groaza mi-e de tot ce se va intampla din primavara viitoare. De absolut tot, de la declaratii sforaitoare pana la penibilitatea jocului in sine, practicat de echipele „reprezentative” in elita europeana.
    Si uite asa, va mai trece un an, inca unul si inca multi alti ani, pana vom vedea fotbal si in Romania 🙂

  2. ai dreptate, numai blaturi. astia si cand nu vor mai face blaturi nu vor scapa de suspiciuni din partea lumii.
    asta ne este soarta

  3. mugurel dumitru…ar trebui sa scrii ceva despre el…m-am dus azi pe la adevarul si am intrat intr-o discutie cu nazare…parca nu avea acelasi farmec continuarea dialogului nostru, fara perlele pe care le scotea stelarul mugurel……chiar i-am simtit lipsa azi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s