Sandra Izbaşa, Steliana Nistor, Gabriela Drăgoi, Anamaria Tămârjan şi Cerasela Pătraşcu. Aceste nume s-au nascut de nicaieri si au devenit campioane, la europenele de gimnastica din Franta. Primite cu flori la aeroport, ca niste regine, micutele antrenate de Nicolae Forminte (aflat la randu-i la primul succes de anvergura), duc mai departe visul unei nopti de vara, Montreal 1976, cand pentru prima data in istoria gimnasticii s-a acordat o nota de 10. Atunci, tineam pumnii Nadiei Comaneci. In august, la Olimpiada de la Beijing o sa exclamam, probabil, din fata televizoarelor: “Hai, Sandra! Bravo, Steliana! Foarte bine, Gabriela! Senzational, Cerasela! sau Extraordinar, Anamaria!” Pentru ca o nota de 10 nu ramane asa de capul ei, agatata de un carton in juriu. Ea revine de fiecare data, de cate ori e chemata. Iar fetele acestea, carora le canta imnul de mai multe ori decat fotbalistilor, merita tot respectul nostru. Al fanilor ce nu se vad, dar care cu siguranta exista.
