Priviri din peluza

Delegarea lui Alexandru Tudor la meciul Dinamo- Steaua, ca si suspendarea lui Goian dinaintea partidei mi s-au parut cele mai vulgare lucruri care s-au intamplat saptamana trecuta. Pe Tudor mi-l amintesc cand fluiera prin Cupa Presei la fotbal, acum vreo 12-13 ani. Nu prea se pricepea el, dar fluiera tot. Am auzit apoi ca a jucat fotbal. Doamne, mi-am zis! Bine ca nu m-am bagat la arbitri, ca ajungeam ca asta. Sa ma injure toti, sa ma acuze de toate tampeniile pe care le fac. Eu n-am cum sa-l acuz pe Tudor de nimic. Decat ca nu se pricepe. N-are stofa. Vrea sa para dur, insa el saracul fluiera de frica. Si atunci cand nu vede, ii sta cel mai bine, pentru ca nu mai baga fluierul in gura si lumea il crede hot. Nu e hot, parol. E praf. Asa cum a fost si Steaua in finala sezonului cu Dinamo. Cat despre ce-a patit Goian, ce sa mai zic? E inimaginabil. O fi de la Mircea Sandu, de la Tudor, naiba stie. Treaba e ca sa-i marlanesti pe altii, asa pe fata, e urat! Foarte urat! Mai bine te duci pe o Insula, bagi fluierul in gura si chemi toti pescarusii de pe plaja. Aia sigur nu te injura, nu te scuipa si nici nu se iau de urechi daca-i pui sa bata berbunca. Stai acasa, Tudoreeee sau fa-te salvamar!

Am pierdut timpul ca fraierul, tot incercand sa trezesc microbul din mine la meciul CFR Cluj - Rapid (1-0). Inca traiesc din Champions League, Cupa UEFA, vine si Euro pe curand. Ce sa-mi pese cine ia titlul, cand totul e o licitatie pe primele adversarelor si in rest nimic? Un fel de alba-neagra, pe care n-o vedem, dar exista. Castiga de fiecare data cine trebuie, fie ca e vorba de CFR sau de Steaua. Acum a fost randul echipei lui Paszkany. Cand l-am auzit pe Andone dupa meci ca echipa lui e impartita pe doua fronturi, campionat si Cupa Romaniei, era sa-mi vina rau. Pai Liverpool si Arsenal au jucat 3 meciuri in 6 zile la un nivel pe care noi n-o sa-l atingem prea curand. Daca Rapid si CFR se intalneau de 3 ori intr-o saptamana, nu schimbau scorul. Poate doar jucatorii, ca astia ai nostri sunt mai sensibili. Se enerveaza repede, le sare meniscul sau ametesc cand scot cate un extras de cont de pe card si gata, li se inmoaie gleznele. Miza e pe multe zerouri domnilor, in teren si pe la mese. Vorba lui Cornel Dinu, suntem condamnati sa ne pedepsim pe noi, inainte sa-i pedepsim pe ceilalti, ca un pahar cu apa care ti se aseaza in fata ca sa-l dai pe gat, chiar daca nu ti-e sete. Si dupa ce l-ai baut, cineva te anunta ca tocmai fusese umplut dintr-o cada in care o echipa intreaga se spalase, pe rand, printre degetele de la picioare. Asta fotbal adevarat. Fotbalul ma-sii de baie!

Mutu e ca painea calda. Se consuma repede si cu pofta. Pana se umfla coca, tot Mutu e, dar un pic mai desumflat. N-are vlaga, nici fuleu. Daca danseaza pe teren e limpede ca se intampla ceva. Vine golul. Si in cazul in care nu-l marcheaza, Mutu il picteaza. Asa a facut la meciul cu Eindhoven. A uitat sa se umfle, a tras direct, de parca in gheata avea legata de sireturi o pensula sugubeata pe care a intins-o pana-n vinclul portii olandezilor. van Gogh si Rubens sigur nu s-ar fi gandit la asta. Nici chiar Mutu, care fara sa vrea devenise urmasul lui Sandro Boticelli, celebru reprezantant al Renasterii in Italia secolului al XVI-lea. Erou la orice meci al Fiorentinei, cu executii care starnesc invidia marelui Hagi, Mutu a mai trasat din bretonul aceleasi pensule o alta minune: Eindhoven-Fiorentina 0-2. Incredibil. Ca o scantaie care traieste exact cat ii trebuie lui Mutu sa inscrie. Spre norocul nostru suntem contemporani cu unul dintre cei mai mari fotbalisti ai Romaniei. Care n-a mancat banane, mandarine si specialitati exotice cand era mic. A crescut cu coca cruda, pentru ca doar mai tarziu a invatat care e treaba cu asteptatul si ora mesei. Dar nu l-am crezut nicodata pictor. Na, ca m-am inselat!

Marius Martis, din Focsani, impreuna cu alti trei prieteni l-au deposedat pe cetateanul turc Mustafa Necat de 2695 de dolari, potrivit rechizitoriuluii din 31 martie 1992. Arbitrul avea pe atunci 18 ani si a fost condamnat cu sentinta 2877/1995 la doi ani si doua luni de inchisoare cu suspendare si la o supraveghere de 4 ani. Ei bine, Martis al nostru n-a disparut din fotbal. El a arbitrat ieri meciul Otelul-Poli Timisoara (3-1), fiind reabilitat inca de pe vremea cand Ion Craciunescu conducea CCA. Anul trecut, in luna mai, intr-un club din Focsani, acelasi Martis a provocat un scandal in care a fost implicata si Laura Andresan, aceasta alegandu-se cu o vanataia cat casa la san. Povestea a mers mai departe, Andresan acuzandu-l pe Martis ca ar fi tatal unui copil pe care ea urma sa-l nasca. Lucru care nu s-a intamplat niciodata. Martis isi vede in continuare de treaba prin Liga lui Mitica si ma intreb de ce oare, daca lui i s-a dat o sansa, de ce nu se face selectie la puscarie? Cine stie ce talente ascunse sunt zavorate la zdup? Dati-le domnilor la toti talharii o sansa…

Nu stiu la ce-or fi sperat oficialii giulesteni de la acest recurs. Chiar nu stiu si nu inteleg pentru ce atata circ, daca s-a pus lacatul pe cusca clovnilor? Imi vine in minte fuga lui Costelus Zotta pe un stadion de fotbal, cand era gata sa bage un presedinte de club la puscarie. Ce facuse el…Lasase echipa Rapid sa execute repede o lovitura libera, fara sa duca fluierul la gura si a iesit un gol, cu care s-a castigat un meci. Bineinteles ca l-a validat, in timp ce Gino Iorgulescu sarea gardurile, impins de cele 145 de kilograme ale lui intr-un sprint nebunesc ca sa-i bage pe gat file din regulamentul de fotbal. Cu siguranta ca in cazul in care l-ar fi prins, Costelus n-ar mai fi ajuns niciodata la Rapid. Nici nu vreau sa ma gandesc unde ar fi ajuns. Il cunosc binisor si mi-ar fi parut rau de el. Asa si cu recursurile astea. Au fost brichetele clasate? Au fost! Cica nu se mai baga pe stadioane decat de astea fluorescente, ca sunt vizibile iar arbitrii ghicesc traiectoria si au timp sa se fereasca. Si daca stau prost cu sprintul, opresc meciul ca altfel ii da afara Mircea Sandu…S-a dus naiba speranta Rapidului, ca de cea a lui Zotta cu siguranta vom mai auzi.

Sunt suporter al lui Liverpool. O stie multa lume. Si nu de 5 ani si nici de 10, de vreo 30 si ceva. Ma rog, nu conteaza asta. Conteaza ca aseara, echipa cu care simpatizez a demonstrat odata mai mult ca are suflet mare. Am inghetat la driblingurile lui Walcott pentru ca in numai un minut sufrageria sa se transforme in stadion. Motanul Mishu sarise in tavan direct din canapea visand probabil la o armata de soricei aflati in vacanta, Irina, prietena mea, nu mai intelegea de ce era zgariata, in timp ce eu jubilam aplaudand in picioare un final de poveste. Liverpool a dus in 5 minute scorul la 4-2, schimband toata istoria unui meci in care Arsenal a jucat fotbal aristocrat. N-a fost suficient pentru ca de obicei, pe Anfield se castiga cu sufletul. De data asta a fost cu sufletul la gura, dar performanta e cu atat mai spectaculoasa cu cat la final “You ll Never Walk Alone” a fost cantat si de fanii lui Arsenal, ca si cum victoria era si a lor. Da a fost si a lor, insa Liverpool joaca semifinala Champions League cu Chelsea. Ce surpriza…Parca a mai jucat-o de vreo doua ori…

Sandra Izbaşa, Steliana Nistor, Gabriela Drăgoi, Anamaria Tămârjan şi Cerasela Pătraşcu. Aceste nume s-au nascut de nicaieri si au devenit campioane, la europenele de gimnastica din Franta. Primite cu flori la aeroport, ca niste regine, micutele antrenate de Nicolae Forminte (aflat la randu-i la primul succes de anvergura), duc mai departe visul unei nopti de vara, Montreal 1976, cand pentru prima data in istoria gimnasticii s-a acordat o nota de 10. Atunci, tineam pumnii Nadiei Comaneci. In august, la Olimpiada de la Beijing o sa exclamam, probabil, din fata televizoarelor: “Hai, Sandra! Bravo, Steliana! Foarte bine, Gabriela! Senzational, Cerasela! sau Extraordinar, Anamaria!” Pentru ca o nota de 10 nu ramane asa de capul ei, agatata de un carton in juriu. Ea revine de fiecare data, de cate ori e chemata. Iar fetele acestea, carora le canta imnul de mai multe ori decat fotbalistilor, merita tot respectul nostru. Al fanilor ce nu se vad, dar care cu siguranta exista.

Cea mai trista veste a unei zile plictisitoare de luni nu putea veni decat de la Dinamo. A murit Nero, ciobanescul german al lui Cornel Dinu, cainele pentru care daduse alarma la ziare si televiziuni atunci cand l-a pierdut, oferind o recompensa grasa. Nu simpatizez cu Dinamo, dar stiu cum e sa te desparti pentru totdeauna de un animal drag. Credeti-ma, nu e tocmai usor!

 RIP - Nero!

L-am vizitat la sfarsitul lui noiembrie pe Andone la Cluj. Era ca o sarbatoare de om. Plin de viata, increzator in planurile pentru 2008 si cu cheful antrenorului caruia ii iese tot. Tocmai batuse pe “U” Cluj (2-0) si toata lumea parea a lui. A povestit cum s-a lasat de fumat in America si cum l-a adus secund pe Romica Gabor. A plecat si s-a intors de vreo 3 ori, la fel de agitat insa. Pe seara s-a intristat nitel. Steaua castigase cu Bistrita, cu un 1-0 chinuit. De atunci si pana acum s-au scurs multe etape si Ando nu mai e acelasi. Steaua i-a egalat la puncte echipa (59) si pana la final vin multe jocuri grele. Clujul a metamorfozat gresit, iar Andone, prins cu usa de rezultatele exceptionale din tur, mai are de luptat. Daca renunta acum, totul e ca si terminat pe formatia lui Paszkany. Daca ramane, are curaj! Oricum, de aici inainte nu mai are ce pierde intr-un campionat, despre care Gheorghe Hagi spunea ca se vorbeste, nu se joaca pe teren. Sa lasam atunci cuvintele sa marcheze, iar cand se vor fi terminat sa numaram golurile de pe tabela finalei CFR- Steaua, care nu se vor mai intalni decat, cel mai probabil, pe podium.

 16 martie 2006. Steaua trece in sferturile de finala ale Cupei UEFA, dupa o victorie categorica pe terenul lui Betis Sevilla. Baietii lui Olaroiu s-au impus cu 3-0, golurile fiind marcate de Banel Nicolita (2) si Victoras Iacob.

Ce-o fi aruncat Paul Andone, director de imagine pe atunci la Steaua, intr-una dintre porti numai el stie. Treaba e ca s-a vorbit mult pe seama farmecelor si a ramas o necunoscuta daca intr-adevar s-au facut vraji sau nu pe terenul lui Betis Sevilla…Voi ce ziceti?

foto: Catalin Lutu / Sevilla